marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Atenție! Cad ornamente de pe și din Parchet, DIICOT și Penitenciar. Deocamdată, doar un Mercedes a avut de suferit…

    de Alin Olteanu | 27 martie 2015, 7:38 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Știri Arad. Știm că procurorii sunt independenți… din punct de vedere profesional, mapa lor de investigare și analiză nu poate fi supusă cenzurii unui alt coleg de-al lor. La final, soluția le aparține în întregime și și-o asumă. Dar, totuși, când un procuror greșește, ce se întâmplă? Îl pedepsește cineva? Îl trage la răspundere? Îi pică „ornamentele”, galoanele, mândria sau cu ce se mai laudă el? Am pus aceste întrebări (retorice – c-așa-i politicos în faza asta… preliminară) deoarece suntem curioși dacă întâmplarea de luni, atunci când un angajat al Parchetului s-a făcut că plouă în momentul în care niște bieți polițiști pecicani l-au „invitat” să rețină un individ – adevărat pericol pentru societate -, are urmări. În fine… verificăm, cercetăm și, poate, aflăm.

    Problema e că atât de tare a „plouat” în urma atitudinii personajului, încât până și clădirea în care muncesc procurorii arădeni a resimțit-o. În consecință, au început să cadă ORNAMENTE de pe construcția în care se află Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, Parchetul de pe lângă tribunalul Arad, DIICOT-ul și Penitenciarul Arad (nu ne referim la celule…). Prima victimă? Nu, nu a fost un procuror care trecea pe trotuar sau stătea la povești sub pervaz, ci o mașină, un Mercedes al unui șef din cadrul Penitenciarului Arad. Pur și simplu ornamentul care a picat a îndoit tabla autoturismului, astfel că, speriați, cei ce se ocupă de administrarea clădirii au încercuit-o cu o bandă și îi roagă pe toți cetățenii să ocolească zona.

    Dar, totuși, faptul că pică ornamentele e un semn bun sau rău? Rămâne de văzut.

    Ca să înțelegeți mai bine citiți: După o urmărire ca în filme

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.