vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ascultătorii Radio România Muzical au ales „Discul de muzică clasică al anului 2016 în România”

    de - | 17 ianuarie 2017, 8:35 AM | Muzică | Radio

    0

    Discul care a primit cele mai multe voturi din partea publicului în cadrul campaniei Radio România Muzical „Votează discul de muzică clasică al anului 2016” și care devine astfel Discul de muzică clasică al anului 2016 în România este albumul „Bach to basics” semnat de violonistul Alexandru Tomescu, potrivit Agerpres. Acest album care a primit 5546 voturi din partea publicului cuprinde pe două discuri integrala lucrărilor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

    Violonistul Alexandru Tomescu: „Este un disc care înseamnă foarte mult pentru mine, este foarte personal; în bookletul din interior veți regăsi o poezie scrisă de tatăl meu legată de Ciaccona (n.r. din Partita a II-a) de Bach. Este un disc la care am muncit literalmente câțiva ani de zile pentru că am vrut să captez în el exact acea senzație pe care am avut-o la fiecare dintre concertele din turneul Bach to basics din 2013. Discul a fost înregistrat în 4 zile, am făcut 7 șnururi; nu are absolut niciun peticuț, fiecare notă de aici face parte dintr-o integrală Bach de peste două ore și jumătate”.

    Albumul Bach to basics a fost difuzat în integralitatea sa la Radio România Muzical pe 30 noiembrie și 1 decembrie 2016 și poate fi reascultat pe 23 ianuarie 2017, de la ora 19.00 sau oricând aici.

    Campania „Votează discul de muzică clasică al anului”, derulată online la adresa www.romania-muzical.ro/voteaza2016, pune la dispoziția ascultătorilor Radio România Muzical un instrument online de sondare a popularității de care se bucură discurile noi prezentate de unicul post românesc de muzică clasică de-a lungul unui an. În 2016, a ajuns la a patra ediție; pe parcursul anului 2016 au fost prezentate 102 albume.

    Clasamentul primelor 10 discuri din campania „Votează discul de muzică clasică al anului 2016”, în ordinea descrescătoare a voturilor acordate de public, se prezintă astfel:

    1. Violonistul Alexandru Tomescu — albumul ‘Bach to basics’ (Fundația Remember Enescu)
    2. Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson — albumul ‘Violin and Piano Thrillers’ (Label Bogdan Văcărescu)
    3. Pianista Sînziana Mircea — albumul ‘Nihil Sine Deo’ (Editura Casa Radio)
    4. Pianista Alexandra Dariescu și Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijor Darrell Ang — albumul Ceaikovski (Signum Records)
    5. Violonistul Ștefan Tarara și pianista Lora Vakova Tarara — albumul ‘The Sound of 20s’ (Ars Produktion)
    6. Violoncelistul Valentin Răduțiu și Orchestra de Cameră din München, dirijor Stephan Frucht — concerte de Haydn, Mozart/Cassado și Carl Philipp Emanuel Bach (Hänssler Classic)
    7. Violista Aida Carmen Soanea și pianistul Igor Kamenz — lucrări de Norbert von Hannenheim (Challenge Classics)
    8. Pianistul Daniil Trifonov — albumul ‘Transcendental’ (Deutsche Grammophon)
    9. Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck — Simfoniile a V-a și a VII-a de Beethoven (Reference Recordings)
    10. Murray Perahia — Integrala Suitelor franceze de Johann Sebastian Bach (Deutsche Grammophon)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.