joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arădenii nu se mai satură de cinema în aer liber. Caravana Metropolis continuă!

    de Tomck@t | 11 iulie 2015, 12:09 PM | Cultură

    0

    Cel mai mare cinema în aer liber din România a prezentat arădenilor, în a patra seară, filmul „Jimmy’s hall”, în regia lui Ken Loach, peliculă prezentată la Cannes în anul 2014. Ca de fiecare dată până acum, parcul Eminescu s-a umplut până la refuz, semn că arădenii sunt mari iubitori ai celei de-a șaptea arte, niște cinefili înnăscuți… ori, o proiecție în aer liber, fără taxă de „intrare”, în aer liber într-o seară de vară e cea mai bună metodă de a scoate arădenii din casă, ca să lase deoparte lucrul manual, pictura și dansul.

    Inspirată de o poveste adevărată, pelicula îl urmărește pe Jimmy Gralton (Barry Ward), un activist irlandez care se întoarce din America în satul natal și deschide un centru cultural pentru tineri. Aducând de peste Ocean jazz-ul și discuțiile pe teme politice, liberale, el stârnește reacția agresivă a Bisericii și a statului conservator.

    Sâmbătă, 11 iulie, ora 21:30, va fi proiectat filmul POVEȘTI SĂLBATICE/ RELATOS SALVAJES, în regia lui Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2015. Regizorul și scenaristul Damián Szifron nu a făcut un singur film, ci șase lipite sub un singur titlu și trimise într-o lume care s-ar putea să nu fie pregătită pentru ele”, scrie revista americană „Rolling Stone”. Filmul lui Damián Szifrón este co-produs de Pedro Almodóvar și a făcut senzație la Cannes 2014.

    Foto: Raluca Medeleanu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.