joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Arădeanul Torok Zsolt a plecat din nou să cucerească alte culmi! În premieră mondială

    de - | 19 aprilie 2017, 3:45 PM | Știri Arad

    0

    Cunoscutul alpinist român, arădeanul Torok Zsolt, a plecat, în noaptea de luni spre marţi, împreună cu Vlad Căpuşan, într-o nouă expediţie în Himalaya, unde vor sa stabilească încă o premieră mondială, după succesul din 2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    De această dată, cei doi alpinişti, care anul trecut au realizat o premieră mondială şi două premiere naţionale în Himalaya, vor urca pe unul dintre cei mai complicaţi munţi, Pumori, înalt de 7.161 de metri, aflat la opt kilometri de Everest. Cei doi vor aborda o linie nouă, în premieră mondială.

    Conform lui Torok Zsolt, este o misiune grea, dar nu şi imposibilă. Românii vor vedea la faţa locului ce traseu aleg mai exact, însă în zona în care pot urca pe piramida din Himalaya există avalanşe de pietre.

    În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya. „Acum vom urca un singur vârf, însă acesta va fi cu de toate, poate cu tot ce nici nu ne imaginam”, a postat Torok Zsolt pe contul său de facebook. În 2016, dintre cele cinci ascensniuni, trei au fost tot alături de Vlad Căpuşan, cu care a spus că face o echipă foarte bună.

    Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

    În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinişti români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

    sursa: mediafax

    foto: torok.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.