joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    APM Arad face precizări importante referitoare la Programul „Casa Verde”

    de Special Arad | 28 iulie 2016, 8:43 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Știri Arad. Dana Dănoiu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Arad ca răspuns la nenumărate solicitări care vizează Programul „Casa Verde”, a trimis un comunicat în care face precizări importante: „Urmare a numeroaselor solicitări venite din partea persoanelor fizice, referitoare la reluarea Programului „Casa Verde”, aducem la cunoștința celor interesați că acest program nu a fost demarat până în acest moment.

    Rugăm persoanele fizice și juridice interesate de acest program să consulte site-ul Administrației Fondului de Mediu – afm.ro și doar după apariția ghidului de finanțare pentru acest program, document în care vor fi precizate condițiile de finanțare, documentele necesar a fi depuse în vederea finanțării, precum și momentul în carea ecstea vor putea fi depuse, să se adreseze Agenției pentru Protecția Mediului Arad”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hai, bă, dați-o dracului de treabă! De ani de zile se tot vorbește despre ajutorul guvernamental acordat gospodăriilor care doresc să se doteze cu panouri fotovoltaice sau solare și nu s-a făcut nimic până acum! De ce? PENTRU CĂ NU SE DOREȘTE ASTA! DE CE SĂ NU SE PLĂTEASCĂ SALARII MARI DIRECTORILOR DE LA ENEL? Că deh, costă producerea de curent, transportul acestuia (s-au scumpit gălețile, asta e!), așa că salariile șefilor de la ENEL trebuie să fie “babane”!
      Lasă că plătește prostul de consumator casnis curentul cât nu face. Cine l-a pus să-și tragă curent în casă? Nu putea să-și cumpere niște lămpi cu petrol? Și de ce să stea până seara târziu? Să se ducă naibii la culcare, odată cu găinile!
      Acum, pe un ton (ceva) mai serios, înștiințarea APM Arad este ceva de genul “așteptați să vină metodologia oficială, că atunci vom avea noi grijă să vă cerem tot felul de documente, că vă veți lăsa păgubași și nu veți mai dori finanțare pentru programul Casa Verde”. Pariez că cei care vor dori să adere la acest program, vor face drumuri pentru a obține documentația necesară, de se vor lua cu mâinile de cap: “asta mi-o trebuit mie, casă verde? Mai bine îmi vedeam naibii de treabă!”
      Sau mă înșel eu?

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.