ANI sesizează procurorii în privința unui consilier local din Lipova. Acesta este acuzat de conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Dorel Petcu, fost consilier local în mandatul 2008-2012, în cadrul CL Lipova, a infracțiunii de interese penal și administrativ . ANI susține că „în calitate de consilier local, acesta a participat la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri ale Consiliului Local al Orașului Lipova cu privire la înființarea unei societăți comerciale de interes public (ECO Lipova) și a unei asociații de dezvoltare intercomunitară, precum și participarea Primăriei Lipova în calitate de asociat persoană juridică în cadrul acestora. Ulterior, persoana evaluată a încheiat cu societatea comercială un contract de muncă, acesta fiind angajat pe funcția de casier începând cu data de 08 noiembrie 2011”.
Agenția precizează că Dorel Petcu a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. 1) din Legea nr. 215/2001, art. 75, lit. c) și art. 77 din Legea nr. 393/2004, precum și art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României. De asemenea, în calitate de agent de asigurări, a emis opt polițe de asigurare pentru autovehiculele transmise cu titlu gratuit de către primărie în administrarea societății comerciale, ulterior, întocmind dispoziții de plată împreună cu referatele prin care se solicită aprobarea decontării cheltuielilor cu asigurarea vehiculelor.
Comentariile portalului
Sunt de acord, dar.. după cum bine știm nici aceste locuri cu albastru nu sunt suficiente. Atunci ce facem? Cum facem? Oricum de cele mai multe ori sunt parcate maș (...)
Autostrada sud-vestuluî ,trece tangențial prin Arad,fiind deturnată de vecinii din sud mai hapsani. Dacă nu a fost conducere la Arad asta e.Totuși dacă am avea actualmente (...)
Domnule Faur, va rog ca inainte de a schimba regulamentul sa amanajati locuri pentru persoane cu dizabilitati in Piata M.Viteazu unde lipsesc doar 2 locuri sant la Poarta Spitalului si (...)