sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Andrei Fuliaș: Bine, domnule Mladin, ați câștigat. Acum, cu onoare, dați-vă demisia!

    de Andrei Fuliaș | 18 octombrie 2017, 8:54 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    Una dintre cele mai importante știri de ieri (marți) a fost cea potrivit căreia Claudius Mladin a câștigat în instanță dreptul de a-și repune șezutul pe scaunul de inspector școlar general al județului Arad.

    Pentru cei care nu sunt în temă cu subiectul, pe la jumătatea lunii august, ministrul „genunche” – desigur, despre Liviu Pop vorbim – a emis un ordin prin care a revocat din funcție mai mulți inspector școlari generali. Printre cei destituiți era și Claudius Mladin. În locul lui Mladin, în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Arad a fost plantată provizoriu, pe baza competențelor… în primul rând politice, Anca Stoenescu. Așa cum, de fapt, a fost și Mladin. Adică ministrul pesedist a schimbat un inspector pesedist cu un alt inspector pesedist. Numai că și pesediștii ăștia sunt de mai multe feluri… fiforiști, căprariști sau chiar măduțiști. Funcție de interese.

    Nimic deosebit. Ne-am obișnuit deja cu numirile politice. Și ne-am putea obișnui și mai tare dacă prin aceste numiri, exclusiv politice, ar fi plantați în posturi cheie, precum cel de inspector școlar general, adică un fel de „Dumnezeul învățământului arădean”, oameni competenți și cu un traseu profesional pe măsură. Nu este cazul însă în această speță.

    Nu vrem să fim înțeleși greșit. Nu punem sub semnul întrebării decizia Curții de Apel Timișoara. Modul în care a fost înlăturat Claudius Mladin de la conducerea ISJ Arad a fost unul total neprofesionist și pesemne că și ilegal din moment ce magistrații i-au dat câștig de cauză.

    Cu toate acestea, să nu uităm cum a ajuns Claudius Mladin în respectiva funcție și mai ales cum a fost menținut acolo atâția ani.

    Nu vorbim aici despre omul Claudius Mladin. Vorbim însă despre inspectorul școlar general Claudius Mladin, care a fost mai degrabă un inspector școlar general cam impostor. Dar nu în sensul de hoț, ci… Un om a cărui poziție s-a bazat strict pe suținere politică. Atât și nimic mai mult. De ce spunem asta? Pentru simplul fapt că și-a păstrat funcția ani la rând deși a fost incapabil să treacă de niște examene trucate. Noi n-am uitat că, spre exemplu în anul 2015, Claudius Mladin s-a prezentat la București pentru a da un concurs și l-a căzut cu brio. Și deși alți contracandidați au luat proba scrisă cu notă bună, au fost „picați” la proba orală, ca să nu-i fure „scăunelul” lui Mladin. Și mai marii Educației Naționale au lălăit-o așa până când a reușit și Mladin, într-un final, să-și ia examenul. Adică exact examenul ăla care i-a dat dreptate acum, când s-a judecat cu Ministerul Educației și a câștigat.

    N-am uitat nici că, tot sub conducerea lui Claudius Mladin, învățământul arădean a fost implicat într-un scandal uriaș, atunci când adjunctul său, Mihai Spânu, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de influență după ce a primit mită la Bacalaureat.

    Așadar, acum , Mladin a câștigat procesul intentat Ministerului Educației. Să fim bine înțeleși, a câștigat contestând un ordin ministerial. Nu a câștigat un concurs pentru post (și să nu ne spună nimeni că atunci când a făcut-o, în urmă cu un an, a fost pe „barba” lui și nu a partidului, fiind singurul care s-a prezentat), la concurență cu alții. Însă, domnul Mladin nu mai e dorit de PSD, așa cum s-a văzut, prin îndepărtarea abuzivă – deci pe orice cale – a domniei sale. E clar că nu mai e în grațiile conducerii de partid, care mai mult ca sigur că va încerca pe toate căile să îl „elimine”. Știm că e greu să-ți dai o demisie de pe scaunul călduț al noului sediu ISJ Arad, însă credem că așa trebuie să facă Claudius Mladin. Asta… în caz că îi dă voie soția…

     


    Citește și: Claudius Mladin revine în funcția de inspector școlar general. A câștigat procesul cu Ministerul Educației

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Binomul ISJ Primarie revine cu OF-ul lor, cladirile sau mafia cladirilor. Vor sa desfiinteze o profesie, ca sa ocupe abuziv o cladire un liceu care NU MAI ARE ETNICI si are deja 3 cladiri dar una ii trebuie CUIVA, pentru altceva . Daca se face un control pe ce baza se obtin certificatele de etnici???
      Sa faca ISJul o retea scolara cu mai putine clase la teoretic, nu pline de elevi cu medii de 4-5 si sa umple clasele goale de la scolile incalzite „degeaba”

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru eheheh

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.