vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ANAF începe urmărirea românilor! Se trece la persoanele fizice

    de Special Arad | 25 iunie 2015, 10:48 AM | Naţional

    0

    ANAF pregăteşte o structură internă care se va ocupa de persoanele fizice cu risc fiscal şi va investiga diferenţele dintre cheltuielile afişate şi veniturile declarate ale contribuabililor.

    Direcţia Verificări Fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care acum se ocupă inclusiv de românii cu averi mari, va avea în componenţă o nouă structură, numită Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, au declarat pentru Adevărul surse oficiale din cadrul ANAF.

    „Extindem programul de asigurare a conformării la plata taxelor şi impozitelor administrate de ANAF şi către alte persoane fizice care realizează venituri mari şi care prezintă risc fiscal semnificativ“, au precizat sursele Adevărul.

    În cazul persoanelor fizice (particulare), riscul fiscal este estimat în funcţie de cheltuielile şi de veniturile acestora. „Dacă veniturile declarate sunt prea mici faţă de cheltuielile afişate, respectiv când diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este semnificativă, evidentă, persoana respectivă ar putea fi încadrată în categoria persoane cu risc fiscal“. Potrivit aceloraşi surse, informaţiile privind comportamentul financiar al persoanelor fizice cu risc fiscal vor fi obţinute prin colaborare cu toate instituţiile capabile să le furnizeze, cum ar fi băncile sau primăriile, dar şi angajatorii acestor persoane. De altfel, acest schimb de informaţii are loc şi în prezent.

    „Într-o primă fază, persoana depistată va fi convocată la administraţia financiară şi i se vor arăta dovezile/calculele din care reiese că nu şi-a declarat anumite venituri. Poate fi o situaţie că persoana respectivă nu şi-a declarat niciun venit sau că şi-a declarat doar o parte din venituri, după caz. Desigur, i se vor cere explicaţii privind cauzele acestui comportament şi i se va acorda chiar o perioadă rezonabilă pentru conformare, pentru plata sumelor datorate şi neachitate la bugetul de stat. La cerere şi numai în anumite condiţii, persoana în cauză ar putea obţine şi eşalonări la plata datoriilor fiscale astfel calculate – procedurile sunt acum în pregătire, încă nu sunt stabilite în detaliu“, au mai arătat sursele noastre. Acestea au adăugat că, dacă va trece acea perioadă de conformare şi persoanele în cauză nu-şi vor plăti datoriile care le-au fost aduse la cunoştinţă, vor demara procedurile de executare silită, inclusiv poprirea conturilor personale, scrie adevarul.ro.

    PFRF va avea structuri teritoriale

    Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal (PFRF) va avea structuri teritoriale în fiecare dintre cele opt direcţii regionale, cu atribuţii dedicate exclusiv pentru această categorie de contribuabili. Între timp au început şi analizele de risc fiscal, astfel că PFRF ar putea fi operaţională în câteva luni sau, mai exact, după ce se vor încheia toate procedurile de reorganizare a instituţiei, au mai menţionat sursele.

    Veniturile din străinătate obţinute în 2013 şi declarate în 2014, la nivelul grupului de persoane fizice cu averi mari, au fost de peste şapte ori mai mari decât cele declarate în 2013. Astfel, veniturile declarate au crescut de la 18,2 la 144,2 milioane de lei, a comunicat recent ANAF. „Această creştere survine în urma intensificării campaniei de asigurare a conformării fiscale la declararea veniturilor din străinătate, derulată de Direcţia Verificări Fiscale. Campania constă în emiterea de notificări către persoanele cu averi mari prin care le-au fost aduse la cunoştinţă obligaţiile fiscale de declarare a acestor venituri, solicitarea de informaţii privind veniturile din străinătate şi efectuarea de verificări extinse“, a arătat ANAF, încheie adevarul.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.