joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Amalia a murit astăzi, la 26 de ani, într-un oribil accident de mașină!

    de - | 13 ianuarie 2017, 12:55 PM | Regional

    0

    Femeia în vârstă de 26 de ani conducea un BMW, iar în localitatea Cărpiniș a pierdut controlul volanului și a intrat direct într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea drumului.

    În urma impactului violent, tânăra a rămas blocată în mașină și a fost nevoie de intervenția echipajului de la descarcerare pentru a fi scoasă din autoturismul zdrobit.

    O tânără de 26 de ani a condus un autoturism pe raza localității Cărpiniș, iar la un moment dat pe fondul neadaptarii vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp aflat pe marginea carosabilului. Tânăra a fost rănită, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Mirela Draghicioiu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

    Șoferita a fost transportată la spital în Timișoara, în stare gravă.

    accident-BMW-Carpinis-1

    UPDATE

    Readusă la viață, după 45 de minute de resuscitare la locul accidentului, șoferița care s-a izbit cu mașina de un stâlp la Cărpiniș a murit la scurtă vreme în spital la Timișoara.În ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a o salva, tânăra de numai 26 de ani s-a stins în brațele lor.

    A lăsat în urmă un băiețel orfan, de numai câțiva anișori.

    Amalia era din Cărpiniș. În această dimineață plecase de acasă cu mașina. La un moment dat,  a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a izbit violent de un stâlp de pe marginea drumului. A fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a o scoate din mașina îndoită. Polițiștii au confirmat în urmă cu puțin timp pentru opiniatimisoarei.ro că șoferița a murit din pricina rănilor grave pe care le suferise.

    Locuitorii comunei Cărpiniș sunt în stare de șoc și o plâng pe tânără plecată mult prea devreme dintre ei.

    sursa: opiniatimisoarei

    sursa foto: opiniatimisoarei

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.