joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Alo,112?… Clipe de viață (XXXII)

    de - | 14 decembrie 2015, 12:40 PM | Contributors | Recomandările editorilor

    0

    „Alo, 112? Ne-au furat bucuriile sărbătorilor!… Da! Aţi auzit bine, ne-au furat bucuriile sărbătorilor!… Cum care sărbători? Sărbătorile de iarnă?… Nu, nu doamnă, nu glumesc, … faceţi ceva, … căutaţi-i, … prindeţi-i pe răufăcători! … Cum care răufăcători?… Păi, am eu ceva bănuieli dar nu pot afirma fără probe!… Da! Probe!… Cum care probe? Păi, dumneavoastră  vă pricepeţi la cules de probe … Eu de unde să ştiu cum se procedează? … Nu doamnă, nu sunt beat, nici bolnav cu capul, … sunt un simplu cetăţean furat de puţinele bucurii pe care încă le mai aveam până mai ieri”.

    CLIC! Da! Atât am mai auzit în receptorul telefonului ros de vreme şi ostenit de atâtea şi atâtea convorbiri, care mai de care mai pesimiste în ultima vreme. Ce să mai…? Am renunţat la ideea de a reclama, mi-am aşezat tovărăşeşte şapca între urechi şi mi-am părăsit în grabă apartamentul, ieşind, mai mult vârtej decât val, în stradă. Aveam nevoie urgentă de aer curat! Nu, ceva nu era în regulă, parcă lumea întreagă e întoarsă pe dos asemeni unei haine de gală cu căptuşeala roasă adânc de molii flămânde nevoie-mare. Uite, spre exemplu, vecinul de la doi, an de an lăsa uşa apartamentului larg deschisă în perioada asta spre a ne încânta pe toţi cu mirosuri de jumări, cârnaţi şi catlaboşi. Eh, acum nu s-a arătat la faţă de vreo săptămână, ca nu care-cumva să-l cercetăm. Mănâncă pe ascuns. Noi ca noi, dar nici administratorul blocului nu dă de el ca să-i încaseze banii pentru cheltuielile aferente lunilor octombrie şi noiembrie. Alt exemplu – copiii vecinilor, mai că nici nu mai salută ci ies din bloc încruntaţi deoarece umblă vorba că Moşul are să ocolească cartierul nostru în acest an. Apoi, chioşcul din colţ stă să intre în faliment în aşa hal au scăzut vânzările. Prin oraş, nici urmă de tramvai împodobit cu binecunoscutele ghirlande luminoase. Populaţia umblă hăbăucă de ici-colo cu gândul mai mult la deprimantele ultime ştiri guvernamentale, spre disperarea şoferilor nevoiţi să conducă cu ochii în şapte spre a evita mulţime de pietoni ce trece pe roşul semafoarelor. Pensionarii se sfădesc cu cei care (încă) mai au locuri de muncă, acuzându-i de ineficienţă. Angajaţii nici nu mai cutează a visa la mult promisele tichete de vacanţă ci stau cu sufletele la guri sperând să nu li se ia amărâtele bonuri de masă. Cei plecaţi peste ţări şi mări nu ştiu dacă să vină sau să nu vină acasă de sărbători, de frica guvernanţilor care mai ştii ce pot inventa între timp pentru a-i jumuli de bani adunaţi cu atâta trudă. Ţăranii nu mai cresc animale, orăşenii nu mai mănâncă cum mâncau, prin pieţe şi magazine bate vânt de liberare, până şi vremea stă înţepenită nedând semne iernatice de sărbători. Nici aerul nu mai e cum era, stă şi el amorţit moţăind cu gândul la vechile noastre colinde care în acest an se încăpăţânează să zburde de ici-colo. Politicienii stau mai mult cu ochii la uşi nemaiştiind prin care să intre sau prin care să iasă. Alegătorii nu îşi mai (re)cunosc aleşii… Lumea întreagă simte că lucrurile nu merg cum ar trebui să meargă. Mai mult de atât, lucrurile nici măcar nu merg pe o direcţie greşită ci stau înţepenite între propriile-i plăcuţe de frânare, uzate pe la şi până la oase.

    Situaţia, per ansamblu, pare a nu mai avea ieşire ci nenumărate intrări fără de întoarceri la lumină, îmi zic mie însumi în timp ce dau să mă întorc acasă. Nu apuc să intru în scara blocului când dintr-odată tresar! Din difuzorul unui dublu-casset răblăgit, agăţat pe ghidonul unei tentative de bicicletă sprijinită pe zidul ce împrejmuieşte tomberoanele de gunoi, răzbate până la mine vocea inconfundabilă a maestrului într-ale colindelor, Ştefan Hruşcă: “Deschide uşa creştine, deschide uşa creştine, că venim şi noi la tine, la mulţi ani, mulţi ani cu bine / Noi la Viflaim am fost, noi la Viflaim am fost, unde s-a născut Hristos, la mulţi ani, mulţi ani cu bine/ … Care cu puterea Sa, care cu puterea Sa, va împărăţi lumea, la mulţi ani, mulţi ani cu bine…”. Ţintuit locului am stat până la capătul colindei, moment în care s-a ivit proprietarul bicicletei, un om îmbrăcat sărăcăcios dar cu zîmbetul pe buze, şi mi-a zis călduros: “Sărbători fericite, domnule dragă!”, apoi s-a dus, de parcă nici n-ar fi fost la doar câţiva paşi de mine. Nu am apucat să-i răspund. Salutul lui, însă, m-a făcut să înţeleg altfel fericirea, sumă a bucuriilor simple la care în multe rânduri nu gândim. Drept pentru care am urcat fericit scările spre propriu-mi apartament.

    …. „Alo, 112? Sunt eu, cel de mai înainte, cu bucuriile sărbătorilor furate! Vă rog nu le mai căutaţi. Le-am găsit! … De fapt nici nu mi se furaseră! … Ce vreau să zic? Păi, sunt sănătos eu şi ai mei, am casă, masă, o Dacie de prin 198.., loc de muncă, …. aşadar nenumărate bucurii. Deci, sunt fericit, ceea ce vă urez şi dumneavoastră! Aşadar, sărbători fericite!”.

    Prof. I.Sălcuță

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.