Am fost și eu în stradă și o să mai merg. Pot spune că am făcut-o, în marea majoritate a timpului petrecut în mijlocul protestatarilor, ca jurnalist. Și, deși nu mi-am exprimat o opinie, în mod public, până azi, m-am decis să o fac dintr-un motiv simplu: o discuție scurtă cu o adolescentă. În această dimineață, aceasta, aflată la o vârstă care îi permite să înțeleagă destule, participantă la proteste, mi-a confirmat, sec, impresiile: „A fost frumos, dar nu înțeleg de ce trebuie să se strige ciumă roșie și alte lucruri urâte. De ce trebuie folosite cuvinte atât de mizerabile?”. Am îndrugat eu ceva, așa din lipsă de timp, fiind pe „fugă”, dar am conchis parțial că va trebui să citească „Psihologia mulțimilor” a lui Gustave Le Bon. Iar cu prima ocazie va trebui să-i spun mai multe…

Revenind la faptul că am fost în stradă ca jurnalist, recunosc că, cu puține excepții, m-am simțit și manifestant, iar când am făcut-o, am vrut să arăt că sunt împotriva modului în care a procedat Guvernul cu Ordonanța de Urgență, publicată mârlănește și golănește după miezul nopții, și pentru că nu sunt de acord ca unele prevederi din textul acesteia să se aplice fără o dezbatere reală în prealabil. Nici cu celebrul „plafon” de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu nu mă împac. Sunt de acord că aceasta (Ordonanța) trebuie abrogată și totul trebuie discutat, public, în Parlamentul României – doar așa simțindu-mă reprezentat ca cetățean și, în consecință, m-aș putea declara mulțumit că votul meu, măcar de formă, contează. Și, da, și ministrul Justiției ar trebui să fie lăsat să-și semneze demisia.

Nici cu ieșirea populistă în stradă a lui Iohannis nu am fost de acord, dar nici cu minciunile lui Dragnea și Grindeanu în conferința de presă de joi, după marțea neagră. Nici cu modul în care opoziția PSD încearcă să acapareze manifestațiile și să recâștige capital politic, dar nici cu modul în care unii lideri PSD – pe care-i consideram capabili să se ridice la „adevărata politică” – se ascund și își ascund opiniile pentru a nu se împotrivi liderului Dragnea. Și adevărul e că tare mi-ar fi plăcut să existe și în Arad un politician de talia primarului de la Iași, dar…

Nu sunt de acord cu faptul că se strigă la geamul PSD Arad, atât timp cât reprezentantul în teritoriu al Guvernului e în Palatul Administrativ, la Prefectură, și acolo cred că ar trebui îndreptate scandările. Dar nu neapărat asta ar fi problema mea cea mai importantă.

Sunt împotrivă, și ca jurnalist, și ca cetățean, cu unele dintre cuvintele și scandările, mizerabile zic eu, de genul „ciumei roșii”, „mu…e…. !”  – indiferent împotriva cui. La fel, nu accept ieșirile unor membri ai partidului de guvernământ, care cataloghează oamenii care-și arată crezul ca fiind „râgâitori” și „putori”.

De fapt, ca să fiu și mai explicit, nu sunt de acord cu ura care răzbate din scandările unora dintre cei aflați în stradă, o ură care nu face bine nimănui și care, în aceste momente, tensionează o întreagă societate, atât de fragedă la nivelul comunicării constructive. Și nici cu ura și manipularea promovată de unii dintre „confrații” din media centrale nu mă împac deloc.

O să mai merg în stradă pentru că sunt de acord cu ideea că până la urmă oamenii politici, cu conștiință, aflați în PSD, vor avea majoritatea care să-i facă să îl convingă ALTFEL pe Dragnea că nu e bine ce a făcut și face în continuare. La fel cum sunt de acord că, până la urmă, tinerii membri ai partidului condus în Arad de Falcă își vor da seama că sunt manipulați cu nerușinare când sunt îndemnați să-i înjure pe colegii lor în ale politicii, aflați, ca idei, de cealaltă parte.

În concluzie, voi coborî din nou în stradă ca jurnalist, dar și ca să îmi exprim opiniile, fiind acolo, în mod civilizat, ca cetățean sau ca amic cu unii sau cu alții, aflați la stânga sau dreapta politicii. Fără să încerc să manipulez cumva ura. Așa cum fac „câțiva” din fața Palatului Administrativ.

 

Alin Olteanu, 3 februarie 2017, 3:28 PM