joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Actriţa Stela Popescu împlineşte 80 de ani. Cum arăta la debut

    de - | 21 decembrie 2015, 8:49 AM | Monden | Recomandările editorilor

    0

    Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.

    ”Eu, până la 7 ani, am stat în Basarabia, era război, ce păpuși cu cap de porțelan? Și atunci mama, care era profesoară de lucru manual, avea talent să coasă, să brodeze, îmi făcea păpuși. Mama m-a vrut toată viața cochetă și delicată, dar niciodată n-am fost așa, doar aparent. Eu sunt un băiețoi și acum. Îmi făcea păpuși din cârpă, le umplea cu tărâțe sau cu lână, le făcea frumos, cu cozi, cu sprâncene, mă jucam o zi apoi jucam fotbal cu ele, că minge nu aveam. Câteodată îmi zicea mama: ‘Fată, parcă ești smulsă de gâște, eu am fost așa de cochetă, am fost și regina balului’… de-aia nu vroia să mă fac artistă. ‘Cum să te faci artistă? Tu să pui niște cizme de cauciuc, îți dau o pufoaică pe tine și la drum, te dau la silvicultură, ca să fie clar’… așa îmi spunea”, mărturisea actrița într-un interviu acordat Agerpres în ianuarie 2015.

    În 1953, Stela Popescu susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limba Rusă ”Maxim Gorki”, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru, potrivit site-ului www.teatrultanase.ro.

    La sfârșitul facultății, în 1960, a debutat la Studioul ”Casandra”, în spectacolul de diplomă ”Nu-i întotdeauna praznic”, de A.N. Ostrovschi, în regia lui Cornel Todea. A fost repartizată la Teatrul din Brașov, unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, artista părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.

    La 14 decembrie 2011, Stela Popescu a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului pentru întreaga carieră. De asemenea, a primit „Placheta Bucureștiului”, din partea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, pentru merite deosebite în slujba teatrului și filmului românesc.

    stela_popescu 2

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.