Accident teribil la Neudorf! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului între un camion și un autoturism
Știri Arad. În urmă cu câteva zeci de minute a avut loc un accident grav la intrarea în localitatea Neudorf. Accidentul s-a produs între un camion și un autoturism. Din cele două victime aflate în stare de inconștiență imediat după impact, din păcate una a suferit răni incompatibile cu viața și a decedat. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, iar poliția face cercetăti cu privire la modul de producere al accidentului.
Revenim cu amănunte.
UPDATE: Din primele informații pe care le deținem, persoana decedată este un tânăr din Zăbrani. Se pare că acesta a provocat accidentul în momentul în care a efectuat o depășire neregulamentară.
Transportați la spital, șoferul camionului și ocupantul mașinii din dreapta și-au revenit și sunt în stare stabilă
Sursa foto: Radar Arad
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==