Accident lângă Secția de Poliție din Vlaicu! Patru mașini implicate, două victime (FOTO)
Știri Arad. Ziua nu a început foarte bine pentru patru șoferi arădeni. Un carambol rutier a avut loc în această dimineață chiar lângă Secția de Poliție din Vlaicu, lângă supermarket-urile LIDL și Kaufland.
Nu am ajuns la acest accident, dar fotografiile și informațiile ne-au venit de la martorii oculari. Se pare că șoferul unui BMW nu a păstrat distanța față de mașina din fața lui, a lovit-o în spate, aceasta a fost proiectată în mașina din fața ei, și apoi s-a ajuns și le cea de-a patra mașină.
O ambulanță SMURD a ajuns la fața locului, un copil fiind transportat la Spitalul Clinic Județean Arad pentru îngrijiri. Conform informațiilor noastre, copilul nu a suferit răni majore sau care să îi pună viața în pericol. O altăambulanță a sosit ulterior pentru a acorda îngrijiri medicale unei alte persoane, victimă a tamponării în lanț.
S-a circulat cu grei mai bine de jumătate de oră, până când polițiștii rutieri au efectuat măsurătorile la locul accidentului.
FOTO: facebook.com/Radar Arad – Miruna Izabela
Comentariile portalului
Eu aș zice un procuror adevărat, care să ia la purecat clanul Falca se cunoaște tot clanul, i-ați văzut în vizită, în poze pe fb la (...)
Ce am citit mă sperie ,in țară asta totul este despre PNL și PSD ,despre hoție. Mai avem vreo șansă noi că cetățenii sau să plecăm că (...)
Am doar o comparație de făcut, cu două personaje, aparent diferite, dar cu o prestație politico-umană, foarte asemănătore: - Ion Iliescu și Călin Bibarț ! . (...)