miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Accident grav. Fetiță de 12 ani, din Arad, zdrobită și în comă după ce mașina condusă de mama sa a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism

    de Special Arad | 16 decembrie 2015, 8:12 AM | Naţional

    0

    Din câte se pare, o manevră necugetată petrecută duminică, 13 decembrie, a fost cauza unui teribil accident în zona Urvind (foto – pentru ilustrare). Partea pozitivă este că, deși au fost 4 autovehicule implicate, nicio persoană nu și-a pierdut viața. Potrivit Poliției Rutiere, o femeie din Arad (41 de ani) s-a aflat la originea evenimentului rutier. În jurul orei 14:30, după o curbă spre stânga, mașina condusă de șoferiță a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat din Sighișoara (Mureş). După aceea, continuându-și deplasarea pe contrasens, arădeanca a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat din Harghita. „În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism parcat în afara părții carosabile”, iar o minoră de 12 ani (probabil fiica șoferiței inconștiente) „a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital”. Polițiștii mai spun că au suferit leziuni conducătoarea auto cauzatoare a accidentului, precum și o femeie de 67 de ani (din Teliucu Inferior, județul Hunedoara).

    Biroul de presă al Poliţiei Bihor: „Fetiţa de 12 ani a fost zdrobită. Practic nu există parte a corpului ei care să nu aibă leziuni. A fost preluată în stop cardio-respirator şi resuscitată de echipajul SMURD, transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor, de unde, apoi, a fost transferată la Timişoara”, a declarat ebihoreanul.ro dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi al SMURD Bihor.

    Tot în stare gravă este şi mama copilei, cea care s-a aflat la volan şi care a rămas internată la Spitalul Judeţean din Oradea, cu traumatism toracic şi traumatisme ale membrelor. „Tot aici se află şi bunica fetiţei, în vârstă de 67 ani, a cărei stare e stabilă. Pacienta prezintă multiple leziuni şi fracturi la nivelul membrelor”, a mai spus Borcea.

    Poliţiştii bihoreni continuă cercetările pentru a afla împrejurările exacte ale producerii accidentului.

    Sursa: ebihoreanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.