vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    A murit Mărin, un OM, neică…

    de Mihai Todoca | 23 mai 2016, 1:07 PM | Recomandările editorilor | Strada

    0

    Zilele trecute m-am întâlnit cu o prietenă, o fostă colegă cu care am lucrat împreună la un supermarket. Știți genul acela de prieteni care, chiar dacă nu v-ați văzut de ani întregi, sunt la fel? Adică prietenia nu a avut deloc de suferit iar bucuria revederii a fost reală.

    Am ajuns să vorbim de fostul loc de muncă, de oamenii care ne-au fost colegi, de una și de alta. Atunci mi-am dat seama că peste tot pe unde mergi, școală, excursie, cursuri, loc de muncă tot timpul va fi un om care îți va intra la suflet, un om care se tatuează pe sufletul tău, conștient sau nu.

    Pentru mine acel om a fost Mărin. Unul dintre furnizorii de pâine al supermarketului unde lucram. Nu „nea Mărin”, nu îi plăcea:

    „Hai, mă Mihăiță, că nu am 50 de ani, uită-te la mine ce roșu-s în obraji”

    „Primii cinci ani îs mai grei” 

    În seara respectivă, depănând amintiri o întreb de Mărin.

    „Mărin ce mai face? Mai are la casă?”

    „Hai Mihăiță, nu mă face să plâng”, zice Em. Eu credeam că e emoționată doar, însă….

    „A murit, Mihăiță, acum doi ani, într-o dimineață când a venit pâinea i-am întrebat cum s-a distrat Mărin la o nuntă unde era și el invitat. Mi-au zis că nu a mai ajuns, murise în patul lui. Toți colegii lui erau în doliu.”

    Nu am putut să nu lăcrimez, parcă mă spălasem cu apă rece într-o dimineață de iarnă, rămăsesem fără aer. Nu realizasem cât de mult însemna acel om pentru mine până când am aflat că murise. Nu îmi imaginam că voi fi atât de mâhnit.

    „Mihăiță, primii cinci ani îs mai grei, că după aia…” așa îmi zicea Marin. Asta era vorba lui, de orice îl întrebai tot timpul era optimist, îți spunea „sănătoși să fim, că restu vine”.

    Un om care era un exemplu de bună dispoziție, de chef de muncă, de devotament… era argint viu.

    Lucra ca distribuitor la o firmă de pâine, se trezea foarte de dimineață și era ATÂT de vioi, atât de energic… eu veneam după o noapte grea în oraș și dormeam pe mine. Ajungeam de dimineață la lucru, dădeam drumul tare la muzică pe sală, să mai trezesc atmosfera, și mă trezeam cu Mărin în birou:

    „Am zîs io, am zîs io că-i Mihăiță la lucru, cum am auzit muzica, am știut că ești tu la lucru. Ce-ai pățit, ai avut noapte dansantă iar? Lasă Mihăiță, primii cinci ani îs…” , avea un zâmbet ce-i înconjura capul. Instantaneu, mă simțeam și eu „în vână”. Îți dădea din energia lui… „Mai grei, da, știu, Mărine, dă-mi pace! Hai, zi, mai ai la casă?”

    „Mai un pic, Mihăiță (doar el, familia, părinții unui prieten și Em mai îmi ziceau așa), vara asta mă duc ultima oară la muncă în Germania și gata, am strâns tot ce mai îmi trebuia”

    Mărine, Mărine… ai apucat oare să îți termini casa?

    „Cum termin casa, cum facem unu de ăla mic, trebuie și unu de ăla mic.”

    Ar fi fost un tată extraordinar.

    Un om cu un suflet de avea să dea și la alții, un exemplu de OM scris cu majuscule de aur, un om care prin simplitatea lui te făcea să te simți mic, să fii umil.

    Parcă ne grăbim prea mult, ba la muncă, ba la o întâlnire și uităm, uităm pentru că e omenește să uiți. Uităm că mai sunt oameni pe lângă noi cărora le-am putea acorda mai multă atenție… dar parcă ți se face un nod în suflet când știi că puteai să dai un telefon, din când în când, nu știi când se duc…

    Apoi vin cazuri ca și cel prezentat, te întristezi, inevitabil te gândești la cei dragi, îți faci o promisiune ție însuți că îți vei face timp să dai un telefon și apoi…. sună telefonul:

    „Da!”

    „Ce faci? Bem o bere?”

    „Bem!”

    Viața merge înainte… primii cinci ani sunt mai grei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.