vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    A murit Jana Novotna, fost numărul 2 mondial la tenis!

    de Special Arad | 20 noiembrie 2017, 12:14 PM | Sport

    0

    „După o lungă bătălie cu cancerul, Jana a decedat în pace, înconjurată de familie, în ţara sa natală, Cehia”, precizează WTA.

    În cei 14 ani de carieră profesionistă, Jana Novotna a câştigat 24 de turnee de simplu şi 76 de dublu (17 de Grand Slam – 12 la dublu şi cinci la mixt). Ea a ocupat locul 1 mondial la dublu şi locul 2 la simplu în 1997.

    În 1998, Novotna a învins-o în finala de la Wimbledon pe franţuzoaica Nathalie Tauziat, scor 6-4, 7-6 (2). Jana Novotna a mai jucat două finale de Grand Slam la simplu, la Australian Open în 1991 şi tot la Wimbledon, în 1993.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.