marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A fost executată în această dimineață!

    de Special Arad | 13 iulie 2015, 10:57 AM | Internaţional

    0

    Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au executat, luni, o femeie condamnată pentru terorism, după uciderea unei educatoare americane de origine română, Ibolya Ryan (foto sus), în decembrie, relatează agenţia oficială WAM, citată de Reuters în pagina electronică, informează Mediafax.

    Ala’a Badr Abdullah al-Hashemi (foto jos), în vârstă de 31 de ani, a fost condamnată la moarte pentru că a ucis o educatoare identificată ca fiind Ibolya Ryan, de origine română, mama unor gemeni în vârstă de 11 ani, înjunghiind-o în toaleta unui centru comercial din Abu Dhabi.

    Hashemi a fost de asemenea condamnată pentru că a înfiinţat un cont pe reţelele de socializare pentru a răspândi ideologia extremistă cu intenţia de a submina autorităţile şi pentru că a oferit bani organizaţiilor militante în vederea comiterii de atacuri, a precizat agenţia WAM.

    Poliţia a precizat că Hashemi s-a radicalizat pe Internet şi că intenţiona să ucidă un cetăţean străin la întâmplare, nu neapărat un american, scrie Mediafax.

    Ryan, în vârstă de 47 de ani, era cetăţean american şi a fost formată în Statele Unite, fiind repartizată în EAU în septembrie 2013. Potrivit unei înregistrări video, ea a fost ucisă de o persoană care purta robă tradiţională şi văl integral.

    Femeia poate fi văzută în imagini cum se plimbă liniştită în mall, după care ia un ziar şi dispare pe un hol. După o oră şi jumătate, ea reapare şi fuge către un lift. O femeie încearcă să o oprească să intre în lift, dar se retrage. Persoana suspectă iese apoi grăbită din mall. Un oficial a declarat că o „luptă” a avut loc între victimă şi atactor în toaleta femeilor chiar înainte de înjunghiere.

    Emiratele Arabe Unite, o federaţie de şapte state, este un aliat al occidentalilor, o ţară în care numărul străinilor este mai mare ca al populaţiei locale şi care se prezintă drept un „paradis” într-un Orient Mijlociu afectat de conflicte. EAU face parte din coaliţia condusă de Statele Unite împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria, scrie Mediafax.

    ibolya 2

    Profesoara Ibolya Ryan era originară din România, ea a absolvit, în 1985, Liceul Pedagogic din Oradea cu o medie foarte bună: 9,73. Fosta elevă avea doar cinci absenţe în clasa a XII-a, şi acelea motivate. Până la Revoluţie a fost învăţătoare la o şcoală din Bihor, după care a ales să-şi încerce norocul în străinătate. A plecat în Ungaria unde şi-a continuat studiile, apoi a ajuns în America. Acolo şi-a cunoscut viitorul soţ, alături de care a avut trei copiii.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.