Avea doar 35 de ani și a părăsit această lume chiar în noaptea dintre ani, atunci când majoritatea dintre noi sărbătoream cu șampanie, cu artificii, cu cei dragi. Alina Izbândă nu a mai putut duce lupta imposibilă împotriva unei boli cumplite…

A fost una dintre cele mai bune tenismane ale Aradului. Era cea mai tânără dintr-o generație care le-a cuprins pe Ica Petic, pe Aurelia Hălmăgean, dar și pe sora sa Diana, pe Dana și cea cu care și-a petrecut o bună parte din juniorat, Nicoleta.

Profesoară de sport la Liceul German „Adam Muller Guttenbrun”, Alina era totodată și cea care a inițiat în tenis zeci de copii din Arad la clubul Tenis- Profi, unde a predat ore de tenis vreme de cinci ani.

„Era o fată frumoasă, vie, mereu bine dispusă și energică, iar mai mult decât asta, avea un caracter minunat”, spun cei care au cunoscut-o.

În urmă cu cinci ani a plecat în Austria, țară în care și-a trăit ultima parte a vieții, o viață – din păcate – prea scurtă pentru cât avea ea de oferit.

Mai jos puteți vedea o postare emoționantă a fostei sale colege, Ica Petic.

DIANA SI SUZI imi imaginez durerea din sufletul vostru si stiu ce inseamna cred ca nu exista durere mai mare pe acest pamant,ma gandesc,daca eu sunt atat de marcata cand se spune ca moartea parintilor este legea firii,dar sa-ti pierzi copilul,fratele sau sora iti pierzi si trecutul si viitorul in acelas timp,noi suntem aici,alaturi de voi sa nu va simtiti singure da?va imbratisez cu toata caldura mea sufleteasca.

Alina ai devenit un inger te-ai dus si tu la Tica fratiorul meu exact la aceiasi varsta pacat de 35 ani,sportiva noastra vei ramane in inimele noastre frante.

Dumnezu sa va ierte si sa va fie tarana usoara.Va iubim enorm.Dana,Nico,Ica colegele si prietenele tale de o viata.

Sincere Condoleante Diana!

alina-4

alina-izbanda-2

Lucian Dănilă, 4 ianuarie 2017, 10:53 AM