Vreme frumoasă și însorită pe aeroportul din Arad. O vreme perfectă pentru a sări cu parașuta de la 3000 de picioare, sau 1200 metri. Parașutiștilor li se dau ultimele intrucțiuni înainte de a se îmbarca de către instructorul Viorel Bodo, un om calm, stăpân pe sine. De fapt nici nu poți fi altcumva când ești instructor într-un domeniu atât de… plin de andrenalină.

Nu știam că de fapt mă voi îmbarca și eu împreună cu ei. Emoții? Nicidecum. Nu știu de ce. Poate calmul pilotului și cel al parașutiștilor, poate faptul că am fost luat prin surprindere.

Elicea a început să se învârtă, am ajuns pe pista de decolare și am ajuns în aer. Am început să urcăm, și să urcăm și am tot urcat până când avionul a revenit din nou la orizontală și am putut începe să fac și eu poze. Am făcut poze cu telefonul, cu aparatul foto si cu camera de filmat. Degetul era pe modul repeat apăsând încontinuu pe captură.

La un moment dat pilotul, Vasile Hațegan comandantul Aeroclubului Traian Vuia, m-a bătut pe umăr și mi-a făcut semn. Parașutiștii se pregăteau să sară, au deschis ușa și duși au fost. Pe rând, unul câte unul s-au aruncat din avion. La fiecare salt, coada avionului se ridica pierzând din greutate iar cmd Hațegan redresa avionul. Cum a sărit și ultimul parașutist, ușa a fost închisă iar noi ne pregăteam de întoarcere.

Aterizarea la sol a fost una foarte lină și am stat puțin de vorbă cu comandantul  Viorel Hațegan, după ce am debarcat dar aceasta într-un articol ce va urma. Momentan vă las să vă delectați cu pozele.

 

 

Mihai Todoca, 30 octombrie 2016, 5:29 PM