Accidentele au înnegrit această zi de miercuri! Al patrulea, fatal, în zona Gării din Ghioroc!
Un accident a pus capăt vieții unui bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani. În jurul orei 16:30 acesta a fost lovit de tren…
Un accident a pus capăt vieții unui bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani. În jurul orei 16:30 acesta a fost lovit de tren…
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a informat, printr-un comunicat de presă emis miercuri, că în baza buletinului de analiză emis în aceeaşi…
Jamal Khashoggi a fost strangulat imediat ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul, iar apoi corpul său a fost dezmembrat, a anunţat procurorul-şef al…
Consiliul Județean din Arad găzduiește joi, 1 noiembrie, de la ora 11:00 o inedită expoziție de radiouri vechi, cu ocazia împlinirii a 90 de ani…
În perioada 28-30 martie 2019 la Arad, în cadrul expoziției GastroPan – care va reuni sute de furnizori cu mii de specialiști și manageri, vor…
Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, despre faptul că, începând de miercuri, 31.10.2018, ora 23.00 (ora României)…
Într-o postare pe contul său de Facebook, senatorul Mihai Fifor anunță că, după o întâlnire pe care a avut-o, împreună cu ceilalți parlamentari PSD Arad,…
Ponderea itemilor obiectivi va creşte cu 40% la examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, anunţă secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar, Ionel Florian Lixandru, precizând…
RCS & RDS a primit acceptul Consiliului Național al Audiovizualului pentru a crea postul Digi 4K. Digi 4K va fi prima televiziune care va emite în format…
Suspiciuni de omor, după ce două persoane, un bătrân și un tânăr cu handicap, au fost găsite decedate în propria locuință din cartierul Micro 15,…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad organizează în perioada 1-3 noiembrie 2018, la Expo Arad, o ediţie aniversară a uneia din cele mai…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări în cadrul unui dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Astfel,…
Polițiștii orașului Pecica au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea sub influența alcoolului. În timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe raza…
Un alt accident rutier a avut loc în urmă cu aproximativ jumătate de oră pe DN 7, de dat aceasta înainte de localitatea Toc. Sunt…
Un alt accident rutier a avut loc în urmă cu aproximativ o oră pe DN7, la ieșirea din localitatea Conop spre Bârzava. Sunt două camioane…
În urmă cu aproximativ o oră s-a produs un grav accident în județ, în localitatea Pleșcuța. O mașină a fost lovită de tren, la fața…
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale…
Complexul Muzeal Arad este co-organizator a celei de-a doua ediții a expoziției interactive Laborator 2.0, eveniment muzeal la care vor participa peste 2000 de elevi, din clasele primare…
La 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la făurirea României Mari. Pentru a evidenţia momentul Radio România Arad FM a deschis expoziţia…
Comunicat. În ședința de marți a Consiliului Județean Arad, consilierii județeni au aprobat bursele sociale (medicale) acordate în învățământul special pentru elevii școlarizați la Centrul Școlar…
Comunicat. Consiliul Județean Arad susține proiectele prioritare de dezvoltare ale administrațiilor din județ, contribuind an de an, prin bugetul instituției, la cofinanțarea obiectivelor de investiții….
Comunicat. Comuna Tauț solicită Consiliului Județean aprobarea transferului sumei de 100.000 lei, de la investiția inițială „Modernizarea a 5,2 km străzi în Tauț”, la finanțarea…
Comunicat. Consiliul Județean Arad a aprobat în ședința ordinară de marți suplimentarea bugetului DGASPC Arad cu suma de 14 mii lei în vederea achiziționării Documentației…
În semn de respect, dar și pentru a ține trează în conștiința tuturor tragedia în care și-au pierdut viața 65 de tineri, mai mulți arădeni…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
USR Arad a susținut astăzi o conferință de presă pe tema neajunsurilor sistemului de termoficare și a soluțiilor pentru modernizarea infrastructurii existente. De asemenea, au...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru în grupul politic Renew Europe, ține subiectul Schengen pe agenda de zi a Parlamentului European, a politicii europene, de fapt....
PNL și-a abandonat electoratul; a devenit o anexă a PSD. Mai zic pe la colțuri de cota unică sau antreprenoriat, de lupta cu inflația și...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Orașul olandez Amsterdam nu va mai permite construirea de noi clădiri hoteliere, ca parte a luptei împotriva turismului de masă, au anunțat autoritățile locale. „Vrem...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ministrul de externe din Republica Moldova, Mihai Popşoi, a avut, marţi, un discurs dur la adresa Rusiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), cerându-i...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Weekendul acesta (22-24 martie), la centrul Agora din Iași a avut loc Etapa Națională a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, organizată de asociaţia Naţie...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
„Cazul inginerului Ursu“, regizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu, un documentar zguduitor despre căutarea dreptăţii într-un sistem care i se opune, va fi proiectat...
Regizoarea născută la Arad, Diana Gavra, este de profesie avocat. Cunoaște, așadar, întregul limbaj de lemn judecătoresc, încadrările juridice, utilitățile și dedesubturile Codului Penal. Cu...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Depeche Mode, Arab Strap, The Black Keys, Cage the...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Prefectura Arad a emis un comunicat prin care atenționează asupra creșterii îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă pe raza județului. „În contextul menținerii la valori ridicate...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Mersi pentru comentariu, este un punct de vedere, iar partea de final, da, doar o părere. Eronată, chiar și cu acel „poate”. Nu este nicio înclinație interesată. În (...)
Foarte generoasă și romantică prezentarea. Realitatea zilelor noastre este însă alta. Este un efort parcă dirijat de amestecare a unor valori cu altele mai moderne dar criticabile. În numele toleranț (...)
Ați pierdut momentul. Trebuia să vă uitați la mine la Intesat TV, prin 94-96. Să vedeți atunci narcisisim...