ACS Poli va lua locul Rapidului în Liga 1! Rapid are termen până în 12 iulie
LPF a somat Rapidul să-și rezolve problema cu falimentul până la data de 12 iulie altfel echipa giuleșteană nu va primi acordul să joace în…
LPF a somat Rapidul să-și rezolve problema cu falimentul până la data de 12 iulie altfel echipa giuleșteană nu va primi acordul să joace în…
Ioan Bogdan Flonta a dispărut de la domiciliu la data de 03 iulie 2016, se arată într-un comunicat remis de IPJ Arad. Bogdan, în vârstă…
Bătrâna Doamnă joacă mâine de la ora 18 primul meci amical pe teren propriu din noul sezon. Este primul meci care va avea loc pe…
Operațiune în forță a polițiștilor de la Recaș, împreună cu cei din trupele speciale în această după-amiază, în cartierul timișorean Mehala, pentru prinderea celor doi…
Absolvenţii claselor a VIII-a află astăzi notele finale pe care le-au obţinut la…
Fraţii Emil şi Marius Cristescu au construit un SPA de nivel occidental, la 200 de km de Arad, respectiv 160 de km distanţă de Timişoara….
Știri Arad. Artiști cu suflet cald de pe valea Crișului Alb vin în sprijinul lui David Creț, băiatul din Sebiș, de 10 ani, diagnosticat cu…
Turneul de la Wimbledon, al treilea Grand Slam, al anului nu este lipsit de scandaluri. Meciul de dublu, disputat luni noapte, dintre perechiile Jonathan Marray/…
Știri Arad. Primăria municipiului Arad împreună cu Polaris M Holding anunţă începerea acţiunii de dezinsecţie pe raza municipiului Arad, care va fi executată cu substanţe…
Știri Arad. Poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism marca BMW seria 1,…
Cozi kilometrice la graniţa dintre Ungaria şi Austria. Potrivit Euronews, ambuteiajele au început să apară încă de duminică seara. Autorităţile austrice au intensificat controalele la…
Celebrul grup Anonymous, format din hacker şi anarhişti, notează că defrişările ilegale din România ameninţă una dintre cele mai frumoase zone împădurite din Europa, cea…
În această dimineață sucursala Reiffeisen de pe strada Năsăudului din Municipiul Bistrița a fost jefuită. Potrivit primelor informații, atacul a durat circa 20 de secunde,…
După o călătorie de 2,7 miliarde de kilometri, sonda spațială Juno a NASA a reușit să se plaseze pe orbită în jurul planetei Jupiter, cea…
Titlul nu îmi aparține. Este un comentariu la episodul numărul 2 din B.O.S.S. (vezi articolul aici). Este…
Știri Arad. S.C. Compania de Apă Arad S.A. anunţă întreruperea furnizării apei potabile în localităţile Măderat şi Târnova, marţi, 05.07.2016 în intervalul orar 11.00- 15.00….
Știri Arad – Comunicat. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă…
Compania de teatru D’Aya revine la Arad miercuri, 6 iulie, începând cu ora 20.00, cu un nou spectacol , „Mă mut la… tata?”, având-o în rolul principal pe actriţa
Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe site-ul oficial, ora de disputare a meciului Simona Halep – Angelique…
Cel puţin patru ofiţeri de securitate au murit, iar cinci au fost răniţi, în urma atacului terorist sinucigaş comis luni seara la Medina, unul din…
Caravana Metropolis – Cinema în aer liber se întoarce cu cele mai bune filme în 4 orașe din România: Arad, Sibiu, Timișoara și Brașov! În…
După ce au masat și comasat alegerile, după ce au listat listele, după ce au propus propunerile de candidați care să candideze, după ce au...
Despre Timișoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023, a scris The New York Times în octombrie, cu titlul „Ar fi timpul să luăm în considerare...
Sperăm să nu vă supărați pe noi. Am ales titlul acesta, deși evident (din păcate) este „fake”, pentru a putea sublinia un aspect dintre multele...
Nu e nimic sofisticat aici, e doar un exercițiu de imaginație pornind de la vestitul paradox antic al mincinosului: ce face un cretan când afirmă...
Acum câteva zile, la unul din articolele subsemnatului, un comentator se întreba de ce nu se duc candidații la Primăria Aradului la Ocica. La Piața...
Se știe de când e lumea, mai precis presa, că regina genurilor publicistice este investigația jurnalistică. Tot așa, se știe de când e lumea că...
Începute în 26 martie, lucrările la pasajul CET aveau termen de finalizare de trei săptămâni. Timpul a trecut însă și s-au acumulat întârzieri care au...
La cât de părăginite au fost numeroase clădiri istorice din municipiu, oamenii au ajuns să se bucure la simplul văz că cineva dă o spoială...
Înlocuirea pavajului din centru, de pe Bulevardul Revoluției, acțiune începută în iulie 2023, a ajuns în punctul în care aduce bătăi de cap serioase pietonilor,...
Îmi place muzica. Nu cred că există om pe lumea asta să spună că nu îi place nici un fel de muzică. Ascult trupe, artiști...
Scriitorului arădean Gheorghe Schwartz i-au fost publicate anul acesta două cărți, în traducere, una în Franța, iar cealaltă în Irlanda, „Les eternelles enigmes” și „Poolos,...
La 10 ani de existență, fARAD vine cu o inițiativă inedită: un top 10 al celor mai bune documentare românești de după 1989, alcătuit de...
Comunicat IPJ. Polițiștii orașului Nădlac au desfășurat o acțiune pe raza localității, împreună cu polițiștii de frontieră și polițiștii locali. La vederea unui echipaj, un...
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați, în noaptea de 16/17 martie, despre un scandal în familie. Din cercetări,...
Sâmbăta, 16 martie, jandarmii arădeni au desfășurat o acțiune de prevenire a pescuitului ilegal pe râul Mureș, în zona localităților Cicir și Frumușeni, din județul...
PNL și-a abandonat electoratul; a devenit o anexă a PSD. Mai zic pe la colțuri de cota unică sau antreprenoriat, de lupta cu inflația și...
Vlad Botoș, europarlamentar USR, membru al Grupului Renew Europe, urmărește îndeaproape situația din Republica Moldova, iar în urma evenimentelor din Ucraina, dar și din Transnistria,...
De 20 de ani, Aradul este furat în timp ce arădenii sărăcesc. Odată cu zecile de milioane de euro dispărute din bugetele primăriei, ne sunt...
Varianta maghiară a concursului televizat „X-Faktor” desfășoară o audiție la Arad joi, 18 aprilie, între orele 15:00-17:00, la Casa Jelen. „Dacă îți place să cânți...
A treia ediție a evenimentului „Little Miss & Mister România” s-a desfășurat, recent, în municipiul nostru, fiind prezenți 37 de participanți din județele: Bihor, Timiș,...
Șase personalități au primit trofee la Gala Elitelor Arădene, ajunsă la cea de-a treia ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă seara, în sala de spectacole...
Orașul olandez Amsterdam nu va mai permite construirea de noi clădiri hoteliere, ca parte a luptei împotriva turismului de masă, au anunțat autoritățile locale. „Vrem...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ministrul de externe din Republica Moldova, Mihai Popşoi, a avut, marţi, un discurs dur la adresa Rusiei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), cerându-i...
Începând cu vara acestui an, autoritățile europene au impus instalarea „cutiei negre” pentru mașini pe toate vehiculele noi. Comisia Europeană a decis să introducă un...
Ion Țiriac (84 de ani) a prezentat oficial, în cadrul unui eveniment, maşina Mercedes AMG One, care va fi expusă la salonul Ţiriac Collection din...
Un șofer a intrat cu mașina direct într-un restaurant al unui hotel din Băile Herculane. Bărbatul în vârstă de 48 de ani încerca să iasă...
Se pare că noul trend pe piața dispozitivelor purtabile este inelul inteligent. Până acum, Oura nu prea a avut rival pe piață, dar Samsung va...
De când Samsung a lansat primele sale telefoane pliabile se tot vorbește și de un telefon pliabil Apple. Samsung va lansa peste câteva luni noile...
Weekendul acesta (22-24 martie), la centrul Agora din Iași a avut loc Etapa Națională a Campionatului de Robotică FIRST Tech Challenge, organizată de asociaţia Naţie...
Miercuri, la ora 19, cel de-al nouălea sezon KineDok la Arad se încheie cu un documentar georgian multipremiat, regizat de Nikoloz Bezhanishvili, la Cinema Arta:...
„Cazul inginerului Ursu“, regizat de Liviu Tofan şi Şerban Georgescu, un documentar zguduitor despre căutarea dreptăţii într-un sistem care i se opune, va fi proiectat...
Regizoarea născută la Arad, Diana Gavra, este de profesie avocat. Cunoaște, așadar, întregul limbaj de lemn judecătoresc, încadrările juridice, utilitățile și dedesubturile Codului Penal. Cu...
Când s-a ales tema ediției curente a Conferințelor Dilema, înainte ca lista cu ceilalți invitați să fie definitivată, organizatorii s-au gândit automat la un singur...
Muzică diversă, originală, specială și nouă… și, în această ediție Special New Music, deosebit de multă: piese noi de la Subcarpați, La Familia feat. Raku,...
Muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Noutăți, în această săptămână, de la Depeche Mode, Arab Strap, The Black Keys, Cage the...
Netflix rămâne „regele streamingului” în România, potrivit JustWatch.com. Precum în primăvara anului trecut, Netflix are cea mai mare și o neschimbată cotă de piață în...
Se poate și mai rău decât „The Marvels”, primul mare eșec la box office pentru un film cu supereroi marca Marvel Studios. Producția Sony Pictures,...
În stilul caracteristic al personajului, Deadpool servește mai multe glume cu referințe pop culture, menționând inclusiv Disney, compania care produce ultimul film al seriei, „Deadpool...
Aradul nu are în evidență niciun caz de dependență de droguri, deși vedem adesea pe stradă persoane „atinse”, cu tulburări comportamentale provocate de diferite substanțe....
Mai mult, pentru mai bine și pentru mai mulți copiii e planul Centrului de recuperare pediatrică DALIA. A trecut mai bine de un an de...
Prefectura Arad a emis un comunicat prin care atenționează asupra creșterii îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă pe raza județului. „În contextul menținerii la valori ridicate...
Ceea ce o să vă dezvăluim în continuare, adică noi amănunte legate de investigația pe care am intitulat-o „Rețeaua Bulbuc”, o să vă șocheze. Ne...
Pentru ce ar avea nevoie o instituție de cultură (fie ea subordonată lui Ionel Bulbuc) să plătească publicitate în presa scrisă, online sau la TV/Radio?...
Poveste de groază în satul Arăneag, comuna Târnova, acolo unde un bărbat în vârstă de 48 de ani este acuzat că și-a violat trei din...
Așa cum ne-a obișnuit deja cu ocazia sărbătorilor, departamentul social media al Serviciului Român de Informații (SRI) marchează Dragobetele cu noi postări amuzante pe Instagram...
Dacă asta și-a dorit patronul unei școli de șoferi din Arad, să ajungă în atenția Ministerului Afacerilor Interne, nu putem ști, însă putem spune că...
Realizatorul emisiunii „Jurnalul de Seară“ de la Digi24, Cosmin Prelipceanu, a discutat telefonic câteva minute în direct, joi, 11 ianuarie, cu o persoană despre care...
Comentariile portalului
Îmi place cum reușiți să mă înjurați fără să folosiți cuvinte vulgare. Sunteți bun de textier la campania politică a celor iubiți. Nu (...)
Dacă arădenii îi mai acordă pădurarului încă un mandat, înseamnă că au grave probleme la mansardă.
Nici nu ma asteptam sa-mi dati dreptate, in conditiile in care dreptatea este DOAR apanajul, si chiar proprietatea privată a dvs. Si nici sa coborati, caci ar insemna sa renuntati (...)