joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    12 județe sub cod galben de ceață!

    de - | 23 decembrie 2016, 8:49 AM | Naţional

    0

    12 județe din sudul, centrul şi nordul ţării se află sub incidenţa avertizărilor cod galben de ceaţă, până la ora 11.00.

    Avertizarea nowcasting este valabilă în județele Constanța, Iași, Botoșani, Ialomița, Alba, Harghita, Sibiu, Covasna, Brașov, Mureș, Maramureș și Sălaj. Se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 metri și izolat sub 50 de metri.

    Astăzi, zonele deluroase şi montane vor avea vremea cea mai frumoasă. Acolo vor fi cele mai multe ore însorite şi cele mai multe grade în termometre. Maximele vor atinge 7..8 grade, în timp ce în depresiuni vor fi negative, mai ales că norii şi ceaţa ar putea persista. Izolat pot apărea burniţa şi fulgii de zăpadă, mai ales în orele nopţii.

    Weekendul Crăciunului va aduce unele schimbări în aspectul vremii.

    În regiunile din interiorul arcului carpatic precum şi în jumătatea de nord a Moldovei vor apărea precipitaţiile care vor fi slabe şi predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă.

    Ninsorile vor prefera zonele mai înalte de relief, în special din vest şi din nord, dar şi mare parte a Transilvaniei. Temperaturile vor fi în creştere uşoară, astfel că luni vor ajunge cu mult peste cele normale, atât ziua cât şi noaptea.

    Sursa Digi24 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.